Dosar penal alcool la volan înseamnă, în 2026, închisoare de la 1 la 5 ani, reținerea permisului pe toată durata dosarului și, la condamnare, anularea lui. Un astfel de dosar durează de regulă între 6 luni și 3 ani. Aici găsiți pedeapsa, ce se întâmplă cu permisul, cum diferă prima abatere de recidivă și cum se redobândește permisul. Pentru etapele procesului, vedeți cât durează un dosar penal pentru alcool la volan.
Durata unui dosar penal pentru alcool
În România, în 2026, un dosar penal pentru alcool poate dura până la soluționare de la 6 luni la 3 ani. Printre factorii care cântăresc cel mai mult în durata unui dosar penal pentru conducerea sub influența alcoolului se numără:
- timpul de prelucrare a analizelor biologice de către INML, care de regulă variază între 3 și 6 luni;
- comunicarea buletinului de toxicologie către organele de cercetare penală, care curge de la momentul achitării contravalorii acestuia către INML;
- disponibilitatea organelor de cercetare penală pentru efectuarea audierilor și emiterii ordonanțelor;
- disponibilitatea procurorului care instrumentează dosarul.
Din momentul în care la dosar se strâng toate actele și probele necesare urmăririi penale: buletinul de analiză toxicologică, declarația dată în calitate de suspect și declarația dată în calitate de inculpat, dosarul va fi trimis către parchetul care instrumentează dosarul în vederea redactării rechizitoriului sau ordonanței de clasare/renunțare la urmărirea penală. Etapele (urmărire penală, cameră preliminară, judecată, apel) sunt explicate în articolul despre durata dosarului.
Calculator de alcoolemie
Estimare teoretică a alcoolemiei, din băuturi consumate sau din valoarea măsurată în aerul expirat.
Rezultat estimat
Timp estimat de eliminare și curba alcoolemiei
Rezultat estimat
Timp estimat de eliminare și curba alcoolemiei
Pedeapsa pentru alcool la volan în 2026
Potrivit articolului 336 alin. (1) C.pen.: ”Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”
Din 3 iunie 2024, art. 336 are forma dată de Legea nr. 172/2024. Amenda penală nu mai este prevăzută ca alternativă pentru alin. (1) și (2), așa că unica opțiune a judecătorilor rămâne pedeapsa închisorii, fie cu executare în regim de detenție, fie cu suspendare sub supraveghere. Pentru forma agravată de la alin. (3), pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Pragul privind concentrația de alcool din sânge nu a fost modificat: rămâne 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Tot o noutate este eliminarea posibilității amânării aplicării pedepsei (art. 83 alin. (2^1) C.pen., introdus prin Legea nr. 172/2024). Amânarea se putea acorda, de cele mai multe ori, pentru infracțiuni de gravitate scăzută. Acum instanțele nu mai pot dispune amânarea aplicării pedepsei pentru art. 335 și 336. Pentru faptele săvârșite înainte de 3 iunie 2024 se aplică legea penală mai favorabilă (art. 5 C.pen.).
De menționat este și faptul că, în măsura în care rezultatul alcoolemiei, ce se efectuează după prelevarea a 2 probe biologice de sânge, indică la prima probă o alcoolemie mai mare sau egală cu 0,80 g/l, iar a doua probă indică o valoare mai mică de 0,80 g/l, există posibilitatea obținerii unei soluții de clasare, dosarul penal fiind închis.
Trebuie să aveți totuși în vedere că organele de cercetare penală pot dispune efectuarea unei expertize de recalculare a alcoolemiei, făcută printr-un calcul în care se au în vedere rezultatul privind alcoolemia din aerul expirat și cele două probe biologice.
De cele mai multe ori, ca urmare a acestei expertize, alcoolemia rezultată este mai mare de 0,80 g/l în sânge, astfel că nu mai există varianta dispunerii unei soluții de clasare.
Suspendarea permisului pentru alcool
Din momentul în care ați fost depistat de poliție cu o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool în aerul expirat și dus la o unitate spitalicească sau INML pentru recoltarea probelor biologice, vi se va suspenda dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Până la soluționarea dosarului penal nu vi se va putea acorda acest drept de către organele de cercetare penală sau de procuror. Rezultă că nu veți avea dreptul de a conduce pe drumurile publice.
De asemenea, urmare a judecării dosarului de către o instanță de judecată, pe lângă pedeapsa principală cu închisoarea, în forma executării în regim de detenție sau a suspendării sub supraveghere, judecătorul va putea dispune și aplicarea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de la 1 la 5 ani, care se cumulează cu perioada în care nu ați avut dreptul de a conduce pe durata urmăririi penale.
Mai mult, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii, permisul de conducere va fi anulat în mod automat, fiind necesară susținerea examenului de obținere a permisului de conducere după o perioadă de 1 an de la definitivarea sentinței sau deciziei prin care v-a fost aplicată această pedeapsă.
Reducerea cu o treime din art. 104 se aplică doar suspendărilor pentru contravenții, nu dosarului penal. Dacă fapta a rămas contravenție (alcoolemie sub 0,80 g/l), vedeți cum se recuperează permisul suspendat și de la ce valoare ai doar amendă.
Discutați astăzi cu un avocat
Completați următorul formular și veți fi contactat de un avocat pentru a discuta posibilitățile dumneavoastră legale
Nu stocăm sau partajăm datele furnizate. Acestea vor fi utilizate doar pentru contactarea dvs. Prin trimiterea datelor sunteți de acord cu termenii și condițiile noastre.
Redobândirea permisului după săvârșirea infracțiunii de alcool la volan
După cum am menționat anterior, redobândirea permisului suspendat se poate obține la minim 1 (un) an de la momentul la care sentința / decizia penală de condamnare la pedeapsa închisorii a rămas definitivă.
Acest an poate fi prelungit cu până la 10 (zece) ani ca urmare a aplicării pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C.pen.
Pedeapsa complementară se aplică raportat la gravitatea faptei comise și la atitudinea pe care persoana depistată conducând cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l în sânge o are pe tot parcursul procesului penal, inclusiv în fața instanței de judecată.
Menționăm că nu există niciun test de redobândire a permisului mai devreme în cazul infracțiunii de alcool la volan, contrar informațiilor apărute în ultima perioadă pe internet.
Dosar penal pentru alcool: prima abatere, recidiva și soluțiile din dosar
Pentru început, trebuie făcută o distincție între un dosar penal pentru alcool la volan în care persoana se află la prima abatere și unul în care nu. Dacă vă aflați la prima abatere, există posibilitatea reală ca pedeapsa aplicată să fie mai „blândă”. În cazul a 2 (două) sau 3 (trei) abateri, situația se înrăutățește proporțional fără o apărare eficace.
Soluțiile posibile, în funcție de dosar, sunt:
- clasarea, de exemplu atunci când a doua probă de sânge arată sub 0,80 g/l și nu urmează o expertiză care să schimbe valoarea;
- renunțarea la urmărirea penală (art. 318 Cod procedură penală);
- acordul de recunoaștere a vinovăției (art. 478–480 Cod procedură penală);
- judecata pe procedură simplificată (art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) Cod procedură penală);
- renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 80–82 Cod penal);
- suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 91–93 Cod penal).
Fiecare se aplică în alte condiții, iar detaliile sunt în ghidul despre durata și soluționarea dosarului. Pentru valori mai mici ale alcoolemiei, citiți dosar penal alcool la prima abatere: de la ce valoare ai doar amendă.
De asemenea, trebuie avut în vedere și cazierul judiciar. O condamnare la pedeapsa cu închisoarea va fi notată în cazierul dumneavoastră judiciar. Acesta se poate șterge ca urmare a reabilitării de drept sau judecătorești. Notarea în cazierul judiciar nu poate fi evitată, ceea ce înseamnă că puteți avea diverse greutăți în desfășurarea activității profesionale.
Ca atare, este esențial să apelați la un avocat rutier specializat în alcool la volan încă de la începutul dosarului, pentru a vă putea pregăti o apărare eficientă. Țineți cont că fiecare dosar penal este diferit, iar obținerea unui rezultat cât mai favorabil nu poate fi realizată decât prin angajarea unui apărător din faza incipientă a dosarului. Avocatul pentru alcool la volan vă poate spune de la prima întâlnire ce soluție este realistă.
Sperăm că acest articol v-a fost util și v-a oferit informații relevante despre tot parcursul unui dosar penal pentru alcool la volan în 2026.
Pentru pașii concreți de recuperare a permisului după o suspendare, citiți ghidul nostru despre redobândirea permisului suspendat.
Dacă doriți să vă ajutăm în vederea pregătirii unei apărări temeinice, ne puteți contacta la numărul de telefon 0750 400 412 sau folosind formularul de contact https://ionesculaw.ro/contact
Întrebări frecvente
Cât durează un dosar penal pentru alcool la volan în 2026?
Un dosar penal pentru alcool la volan poate dura de la 6 luni la 3 ani, în funcție de complexitatea cazului, timpul de prelucrare al analizelor biologice și disponibilitatea organelor de cercetare penală. Durata medie a unui astfel de dosar, inclusiv faza de judecată, este de aproximativ 1 an și 8 luni
Ce pedeapsă primești dacă conduci sub influența alcoolului în 2026?
Conducerea sub influența alcoolului cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Amenda penală nu mai este o opțiune în 2026, iar amânarea aplicării pedepsei nu mai este permisă.
Când se suspendă permisul de conducere pentru alcool la volan în 2026?
Permisul de conducere se suspendă dacă ai fost depistat cu o alcoolemie de peste 0,40 mg/l în aerul expirat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice. În cazul în care concentrația de alcool este de peste 0,80 g/l fapta constituie infracțiune. Suspendarea rămâne valabilă până la soluționarea dosarului penal, iar în caz de condamnare, permisul va fi anulat și cu titlu de noutate se poate aplica suplimentar suspendarea dreptului de a conduce de la 1 la 5 ani (sau mai mult, în funcție de gravitate)